People of #Reshaper – Mara Rusu

Programul de slăbire sănătoasă Reshaper by Vivertine revine cu o nouă poveste de succes. Cea a unei persoane care a decis ca trebuie sa facă ceva pentru ca viața ei să se schimbe în moduri pe care nu le credea posibile. Numele acestei persoane este Mara Rusu. Ea este un exemplu pentru noi toți, dar și TU poți să iei această decizie care îți va schimba viața! Noi suntem aici să te ajutăm ca să îți construiești cea mai bună versiune a ta!

Mara are 27 de ani și a auzit, după cum vom vedea, despre programul #Reshaper încă de la primele ediții. Nu a decis să se înscrie însă la #Reshaper până în luna ianuarie 2019, atunci când a decis, împreună cu o colegă, că trebuie să încerce acest program de slăbire sănătoasă. Dar haideți să îi dăm cuvântul chiar Marei:

”Începusem de ceva timp să mă gândesc că ar trebui să slăbesc puțin. Nu doar acest gând (să slăbesc) m-a motivat, ci și conștientizarea faptului că trebuie să fac câteva schimbări pe plan alimentar și să merg mai des la sală. Astfel că, în luna ianuarie, împreună cu o colegă, mi-am făcut curaj și m-am înscris în programul #Reshaper.

Inițial am fost puțin reticentă, ceea ce bănuiesc ca e valabil pentru oricine care încearcă un lucru nou. Faptul că ieși din zona de confort, îți împingi limitele cât de departe poți – ei bine, acestea sunt lucruri cu care e greu sa te adaptezi, cel puțin la început. Dar atmosfera de la antrenamente, atitudinea colegilor și încurajările antrenorilor m-au făcut să continui – iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Pentru mine, programul #Reshaper nu a fost doar despre slăbit. A fost și un anumit curs de reeducare din punct de vedere al alimentatiei si al mișcării. Am înțeles că toate acestea sunt conectate și sunt ca o punte spre implementarea unui stil de viață sănătos. Chiar daca cateodata mai calc stramb (cine mă cunoaște știe cât de mult îmi plac dulciurile!), acum știu cum sa repar aceasta greșeală. Nu vă mint atunci când afirm că acest lucru se datoreaza în proporție covârșitoare programului #Reshaper și a sfaturilor primite de la antrenori. Acestora din urma le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, pentru toate zâmbetele, voia bună și, nu în ultimul rând, pentru toate antrenamentele concepute special pentru noi, care nu au fost atât de obositoare pe cât am crezut la început că o să fie.”

Mărturia Marei este susținută și de schimbarea extrem de interesantă a întregii sale persoane pe parcursul programului #Reshaper. La prima vizită, Mara cântărea 66 kg, iar la finalul programul a ajuns la 53 de kg! Lucrul cel mai interesant este însă altul. La primele măsurători făcute de antrenorii noștri, Mara avea ‘’vârsta metabolică’’ de 42 ani. La finalul programului, vârsta metabolică scăzuse până la….13 ani! Acesta este efectul #Reshaper!

Mara Rusu a putut să facă toate aceste lucruri. Tu ești pregătit să îți schimbi viața?

Fă primul pas și înscrie-te la #Reshaper!