Copiii sunt, cu siguranță, cel mai frumos dar pe care îl poate primi un om. Ei sunt cei care ne înseninează viața. Pentru ei găsim resurse nebănuite de energie și în numele lor facem toate eforturile omenești posibile ca ei să fie sănătoși și fericiți. Iar cea mai bună soluție ca ei să fie sănătoși este, fără urmă de îndoială, să facă sport. Să se miște, să facă parte dintr-un echipă, dintr-un grup social. Acestea sunt, opinia noastră, niște baze solide pentru o dezvoltare armonioasă atât a corpului, cât și a minții.
”Mens sana in corpore sano”
Un copil activ este un copil sănătos. Activitatea fizică întărește mușchii și oasele. Previne acumularea de kilograme în exces și reduce riscul apariției unor boli precum diabetul, cancerul sau cele legate de activitatea inimii (bolile cardiovasculare). De asemenea, sportul este extrem de benefic și pentru sănătatea mintală a acestora. De aceea el trebuie practicat de la cele mai fragede vârste pentru este un factor important în dezvoltarea armonioasă a copilului vostru.
Copiii care fac sport au fost observați ca fiind mult mai încrezători în forțele proprii. Reușesc să țină mai bine sub control anxietatea sau episoadele ocazionale de depresie specifice perioadei adolescentine. Au capacități cognitive sensibil mai dezvoltate decât copiii care sunt sedentari și apatici. Drept dovadă, un studiu medical, condus de cercetătorul norvegian Tonje Zahl și de echipa sa, a ajuns la concluzia că mișcarea și sportul, mai ales cele începute între vârstele 6 și 8 ani, sunt responsabile, printre altele, cu reducerea simptomelor de depresie.
Care este rolul părinților?
Cel mai dificil lucru pentru părinți este însă să îi convingă pe copiii lor de beneficiile sportului. În trecut părinții apelau la întreaga lor charismă și putere de persuasiune. Dacă dădeau greș, adăugau și posibilitatea unor recompense materiale pentru a-i motiva pe cei mici. Din fericire, în zilele noastre situația este mult ușurată și de progresele tehnologice.
De exemplu, există clase de ‘’cybercycling’’, adică o bicicletă staționară la care se ‘’lucrează’’ în sesiuni mai mult sau mai puțin intense, mai scurte sau mai lungi, în funcție de condiția fizică a participanților. Diferența între cele două este adăugarea, la bicicleta mai sus amintită, a unui monitor (2D sau 3D) pe care rulează un joc video în care trebuie să îndeplinești niște cerințe prin punerea în mișcare a pedalelor bicicletei, o inovație care este, desigur, pe gustul copiilor și adolescenților.
Cum putem să îi scoatem pe copiii noștri din zona de confort?
Totuși, de ce ar trebui copiii să facă sport? Iată 10 motive selectate de către noi, motive care sperăm că îi vor ajuta în decizia de a începe să fie activi și sănătoși!
- Copiii care sunt activi minim 60 de minute pe zi sunt mai puțin predispuși la acumularea kilogramelor în plus. Riscul ca ei să dezvolte un anumit grad de obezitate scade considerabil.
- Activitatea fizică continuă este asociată cu dezvoltarea atenției și inteligenței.
- Corpul și mintea sunt un ‘’tot’’ unitar, dezvoltarea armonioasă fiind strâns legată de ambele, mai ales la vârste fragede. Activitatea fizică aduce beneficii enorme. Ajută atât la obținerea unui corp frumos, cât și la cel al unui psihic puternic, atât de necesar în lumea stresantă și obositoare a secolului nostru.
- Activitatea fizică pentru copii este, de obicei, bazată pe jocuri. Acestea se bucură de o paletă largă de stimuli senzoriali (prin intermediul văzului, auzului, atingerii, mirosurilor etc.). Acești stimuli ajută la dezvoltarea unei game largi de aptitudini care să facă activitatea fizică plăcută mai târziu pe parcursul vieții.
- Activitatea fizică frecventă este asociată cu un comportament îmbunătățit atât la școală, cât și în viața de zi cu zi.
- După toate aparențele, copiii activi au toate șansele să devină adulți activi, preocupați de sănătatea lor.
- Exercițiile aerobice ajută foarte mult la dezvoltarea creierului și la creșterea numărului de conexiuni neuronale.
- Activitățile fizice care se bazează pe îmbunătățirea echilibrului și a coordonării sunt asociate, de obicei, și cu dezvoltarea capacităților emoționale.
- Exercițiile frecvente scad simțitor simptomele de depresie, anxietate sau stres atât la copii, cât și la adolescenți.
- Mișcarea regulată ajută la creșterea încrederii în forțele proprii și a stimei de sine.
Aceste 10 puncte sunt, în viziunea noastră, destul de corecte și logice, dar suntem conștienți de faptul că unii copii sunt greu de motivat. Acest lucru este cauzat de mai mulți factori: stilul de viață devine din ce în ce mai sedentar și retras; depresia, anxietatea, fenomenul de ‘’bullying’’ (intimidare, hărțuire etc.) contribuie la izolarea tinerilor în zilele noastre; urbanizarea excesivă (dispariția spațiilor de joacă sau a terenurilor de sport) etc. De aceea, este greu să îi scoatem din zona lor de confort – dar aici interveniți voi, ca părinți.
Ce spun specialiștii
Potrivit profesorului de sport Len Saunders, unul dintre cei mai cunoscuți speakeri motivaționali (nu mai puțin de 7 cărți la activ până în acest moment) din domeniul sănătății copiilor, cel mai important lucru în încercarea voastră ca părinți de a-l determina pe copilul tău să se apuce de sport nu sunt clasele de cybercycling și nici recompensele financiare sau materiale. Cel mai important lucru pe care îl puteți face este să le dați chiar voi un exemplu, ducând o viață activă și sănătoasă.
Saunders este convins de faptul că ‘’adulții/părinții care se antrenează cot la cot cu copiii lor joacă un rol cheie în creșterea și dezvoltarea acestora. Faptul că vă văd ca pe un model, în general, și ca pe unul de sănătate și vitalitate, în special, contribuie enorm nu numai la modelarea corpului lor, dar mai ales a minții’’.
Această opinie este susținută și de psihologul Christina Hibbert, autoarea cărții ‘’8 Keys to Mental Health Through Exercise’’. Dr. Hibbert susține că ‘’una dintre cele mai bune modalități de a îi ajuta pe copiii tăi să fie mai activi este să te apuci la rându-ți de un obicei care presupune mișcare și să îi incluzi și copiii tăi în acesta. Joacă-te, plimbă-te cu bicicleta, sari pe trambulină împreună cu copilul tău. Faceți sport și dați acestui fapt o aură de joacă și relaxare. Acest lucru arată copiilor că mișcarea este distractivă. Îi face să se simtă bine și întărește legăturile dintre tine și ei’’.
Concluzii
Activitatea fizică, mișcarea, sunt lucruri absolut necesare unei bune dezvoltări fizice și mentale a unui copil. Avantajele sunt enorme în timp ce dezavantajele sunt, practic, zero. Antrenați-vă alături de ei, bucurați-vă de prezența lor. Faceți cât mai multe lucruri împreună și petreceți cât mai mult timp posibil cu ei. Nu doar că ei vor crește armonios și sănătos, dar veți vedea chiar și voi o schimbare uriașă în calitatea vieții pe care o duceți! Copiii voștri vă vor sănătoși, nu prin spitale, așa că alăturați-vă lor și începeți să vă mișcați și voi!
Nu mai stați pe gânduri! Veniți la Vivertine împreună cu copiii voștri și descoperiți ce activități interesante le-au pregătit antrenorii noștri! Vă așteptăm pe toți la mișcare, fideli mereu motto-ului nostru: Stay fit, sweetheart!