Ghimbirul și 5 beneficii ale sale – Viața în mișcare

Ghimbirul

Încă de la începutul acestui articol credem că putem afirma faptul că ghimbirul este, probabil, una dintre cele mai sănătoase (și delicioase) plante care există pe planetă la acest moment. Acesta este extrem de bogat în substanțe nutritive și compuși bioactivi, care ajută enorm la o bună funcționare atât a organismului ca întreg, cât și a ”șefului cel mare”, creierul.

Ghimbirul este o plantă erbacee originară din zona Asiei, importată peste tot în lume cel mai probabil din China. Acesta aparține familiei Zingiberaceae, o ”clasă” care mai include și alte plante cunoscute în lumea nutriției sau a medicinei: turmericul, cardomonul (cardomomul) și galangalul. De obicei, de la ghimbir, rădăcina este partea folosită în mod obișnuit ca și condiment. Aceasta este adesea numită, bineînțeles, rădăcină de ghimbir, sau pur și simplu, ghimbir.

Ghimbirul poate fi utilizat în stare proaspătă sau uscată. Mai poate fi întâlnit și sub formă de pulbere, ulei sau suc. Uneori se adaugă la produsele alimentare și la cele cosmetice prelucrate. Este un ingredient foarte frecvent în rețete și are o istorie foarte îndelungată de utilizare. Diverse forme de medicină tradițională și/sau alternativă l-au folosit constant, cu precădere pentru ajuta digestia, pentru a reduce greața și în lupta împotriva gripei și a răcelii comune.

Beneficiile sale sunt însă mult mai multe. Vom încerca, totuși, să încropim o listă de 5 beneficii ale ghimbirului asupra stării de sănătate și vitalitate a organismului.

1.Ghimbirul conține substanța numită ”gingerol”, cu proprietăți medicinale extrem de puternice

Parfumul intens și gustul unic (iute) de ghimbir provin de la componentele sale principale, uleiurile naturale. Dintre acestea, cel mai important este gingerolulcare este principalul compus bioactiv din ghimbir. El este responsabil pentru o mare parte din proprietățile sale medicinale și are efecte antiinflamatorii și antioxidante puternice. 

2. Ghimbirul este foarte indicat în tratarea mai multor forme de greață

Potrivit unor studii, ghimbirul este extrem de indicat în tratarea stărilor de greață și vomă. De altfel, el are o istorie îndelungată de utilizare ca remediu împotriva  ”răului de mare”. Există chiar unele dovezi că acesta poate fi la fel de eficace în tratarea stărilor de greață ca și medicamentele eliberate pe bază de prescripție.

Ghimbirul poate, de asemenea, să faciliteze trecerea mai ușoară peste stările de greață și vomă care apar după intervenții chirurgicale sau la pacienții cu cancer supuși chimioterapiei.  Poate fi cea mai eficientă aplicare a ghimbirului este însă cea din cazul ”grețurilor matinale” din timpul sarcinii. Conform unui raport medical care a înglobat rezultatele a 12 studii la care au participat de 1.278 de femei însărcinate, 1.1-1.5 grame de ghimbir pot reduce semnificativ simptomele de greață matinală.

Totuși, în ciuda faptului că ghimbirul este considerat sigur, femeile însărcinate ar trebui să discute cu medicul înainte consuma cantități mari de ghimbir. Există voci care susțin că un consum ridicat de ghimbir poate crește riscul de avort spontan. Trebuie precizat însă faptul că, în prezent, nu există studii științifice care să susțină acest lucru.

3. Ghimbirul poate reduce durerea musculară

Ghimbirul s-a dovedit a fi eficient împotriva durerii musculare induse de efort, iar acest lucru se datorează, cu precădere, proprietăților antiinflamatorii amintite mai sus. De exemplu, într-un studiu la care au participat aproape 40 de persoane,  s-a constat faptul că un consum de 2 grame de ghimbir pe zi, timp de 11 zile, a redus în mod semnificativ durerile musculare.

Este important precizat faptul că ghimbirul NU are un impact imediat. El poate fi însă eficient în reducerea progresiei zilnice a durerii musculare. Mai simplu, trebuie să consumi ghimbir mai multe zile la rând ca să observi o ameliorare reală a durerilor musculare.

4. Efectele antiinflamatorii ale ghimbirului pot ajuta în tratamentul osteoartritei

Din păcate, osteoartrita a devenit o boală destul de comună în ultimii ani. S-au explorat (și se explorează) mai multe căi, fie ele medicale sau alternative, pentru a ajuta la ameliorarea durerilor produse de această afecțiune. Ea implică degenerarea articulațiilor din organism, ducând la simptome precum durerea sau rigiditatea acestora.

Proprietățile ghimbirului au fost folosite cu succes în cazul unui studiu condus de profesorii R.Altman și K.C. Marcussen, de la Universitatea din Miami, Florida, pe 247 de pacienți cu osteoartrită a genunchiului. Potrivit rezultatelor, pacienții care au consumat ghimbir au experimentat mai puține dureri și au avut nevoie de mai puține medicamente pentru a ține durerea sub control.

Un alt studiu, de data aceasta condus de doi profesori din Iran, M. Zahmatkash și M.R. Vafaeenasab, a constatat că o combinație de ghimbir, mastic, scorțișoară și ulei de susan poate reduce durerea și rigiditatea la pacienții cu osteoartrită atunci când este aplicată direct pe zona afectată.

5.Ginger poate ajuta la tratarea indigestiei cronice

Indigestia cronică (dispepsia) se caracterizează prin dureri recurente și disconfort în partea superioară a stomacului. Se crede că golirea întârziată a stomacului este principalul motiv pentru care apare indigestia. Ceea ce este foarte interesant este faptul că ghimbirul s-a dovedit a fi un element care grăbește golirea stomacului la persoanele cu această afecțiune.

De exemplu, într-un studiu efectuat pe 11 persoane, medicii au oferit pacienților supă cu ghimbir la masa de prânz. După ce au mâncat din această supă, pacienții au fost puși sub supraveghere și s-a observat faptul că ghimbirul a redus timpul necesar pentru ca stomacul sa se goleasca de la 16 la 12 minute. Într-un alt studiu medical, efectuat pe 24 de persoane sănătoase, 1,2 g pulbere de ghimbir înainte de masă au accelerat golirea stomacului cu 50%.

Acestea sunt cele 5 beneficii majore pe care le-am ales noi. Pentru a afla însă și alte beneficii ale acestei plante minunate, îi dăm cuvântul lui Cezar. Să-l ascultăm!